Siestă de luni

"Probabil vă întrebaţi de ce suntem îmbrăcaţi aşa. De ce purtăm tricouri colorate în loc de vestita cămaşă albă şi nelipsitul papion negru? Pentru că vrem să depăşim limita dintre dumneavoastră şi noi, vrem să nu vă mai temeţi că veţi deranja dacă, să zicem, simţiţi nevoia să tuşiti. Este ok, pentru că vrem ca şi dumneavoastră să vă simţiţi la fel de bine ca şi noi, aici pe scenă".

Aşa s-au lăsat introduşi membrii grupului "Romanian Piano Trio". Introducerea a fost făcută de Alexandru Tomescu, cel cu faţă de informatician talentat şi, din perspectiva mea, cel mai puţin aşteptat dintre cei trei să dovedească asemenea velocitate a discursului. Un tip şarmant, dezinvolt şi modest, pentru cineva care cântă la o vioară Stradivarius.

Aseară, 9 noiembrie, a poposit la Sala Thalia "Romanian Piano Trio". Un recital de aproape două ore în cadrul Turneului Naţional Haydn şi Mendelssohn. Sala n-a fost nici plină, dar nici goală. Tineri cu zâmbete creionate pe feţe şi auditoriu trecut de vârsta a doua cu priviri grave şi buze oarecum ţuguiate au fost "the lucky bastards" care au primit hrană sufletească la preţul unui minim efort. 6 lei (pentru studenţi şi elevi) de-abia fac d-un suc în oraş, în fum şi zgomot infernal...însă cu 6 lei poţi să te şi laşi purtat de gânduri şi simţiri eliberatoare prin muzica celor trei artişti care au reuşit să pună amprenta vieţii in fragmentele de aseară.

Horia Mihail absorbind pianul şi lăsîndu-se absorbit de el, Răzvan Suma strângîndu-şi cu emoţie violoncelul şi Alexandru Tomescu parcă într-un vals cu controversatul Stradivarius, acelaşi care a aparţinut maestrului Voicu. Toţi au strălucit aseară, incontestabil. Puteai să închizi ochii şi să te laşi purtat sau să îi priveşi intens pe cei trei şi să observi fiecare gest schiţat de cei trei ca formă de exprimare a fiecărei note produse.În momentele alea mi-am dat seama că artiştii din branşa asta ar trebui să aibă cele mai multe riduri. Ce feţe atent sculptate de sentimente puternice au avut aseară băieţii aceştia!

Un tablou interesant a fost şi cel al publicului. Cum pe feţele unora se imprimau ca la indigo aceleaşi grimase ca a celor de pe scenă. Sau alţii cu palmele împreunate sub bărbie, aflându-se ca într-o rugăciune. Oare ce le trecea prin minte acestor oameni în timp ce erau învăluiţi de muzică ca de un giulgiu căruia nu îi puteau evada? Fiecare după patima sa, după crucea purtată în spate... Cert e că fiecare dintre noi a plecat cu o altă mască pe faţă, parcă mai lipsită de riduri, mai luminoasă, mai zâmbitoare în comparaţie cu cea cu care a intrat în sală la ora 19.00.

O seară neaşteptată pentru o zi de luni, cu consecinţe iremediabile.

Apropos, turneul continuă şi în alte oraşe. Programul se găseşte pe internet. Sfatul meu, care conţine o doză mare de subiectivitate, sună cam aşa: nu staţi pe gânduri!

Un mic preview găsiţi aici:



Aaaaaaaaa, era să uit. Pentru interesaţi, urmează festivalul de dans, 13-15 noiembrie la Sindicate. Evident, la Sibiu. Intrarea liberă.
Mamă, cât iubesc provincia!